people walking on grey concrete floor during daytime

GARDIENII SPERANTEI

Motto: Acolo unde viața pune punct, noi punem o virgulă, pentru ca povestea să poată continua.

Misiunea noastră

merry christmas, kids, girls, writing, pencil, drawing, notebook, study, friends, hands, childhood, joy, school, lesson, learn, draw, concentrate, friendship day

Sprijinirea recuperării copiilor speciali, prin acces la terapii, intervenții și resurse care le susțin dezvoltarea și îi ajută să-și atingă potențialul.

Ajutor pentru persoanele diagnosticate cu boli grave, oferindu-le șansa de a accesa investigații, tratamente și proceduri medicale esențiale.

hospital, healthcare, medical, medicine, laboratory, clinic, nurse, doctor, blue hospital, blue medical, blue doctors, blue medicine, blue laboratory, blue healthcare, hospital, hospital, hospital, hospital, hospital, healthcare, nurse

Susținerea familiilor aflate în situații dificile, pentru ca nicio familie să nu traverseze singură momentele critice ale vieții.

Ghidarea și dezvoltarea adolescenților, prin tabere, programe și activități care le întăresc încrederea, echilibrul emoțional și direcția interioară.

Cine suntem

Asociația Gardienii Speranței s-a născut din dorința sinceră de a aduce sprijin real familiilor care trec prin situații medicale dificile și adolescenților care au nevoie de ghidare, echilibru și încredere în sine.

Asociația a fost înființată  de Gabriela Moisă, psihoterapeut cu peste 15 ani de experiență în lucrul cu adulții, adolescenții și sportivii. Dincolo de activitatea sa profesională, Gabriela a simțit nevoia de a crea un spațiu în care oamenii aflați în suferință să poată primi ajutor concret, iar tinerii să își găsească direcția și puterea interioară.

Psih.Gabriela Moisă – Vicepreședinte al Asociației Gardienii Speranței

  • Psihoterapeut și psiholog cu formare în Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană (atestat de Colegiul Psihologilor din România)
  • Peste 16 ani experiență în consiliere și psihoterapie cu adulți, adolescenți și sportivi
  • Life coach și Trainer acreditat de Ministerul Muncii
  • Psiholog sportiv – 12 ani de experiență; psiholog al Federației Române de Taekwondo
  • Facilitator Constelații Familiale
  • Peste 500 ore de formare continuă în psihoterapie, psihologie sportivă și transgenerațională
  • NLP Practitioner

Gabriela a inițiat înființarea Asociației Gardienii Speranței pentru a oferi sprijin concret oamenilor care se confruntă cu probleme medicale, copiilor cu nevoi speciale și pentru a crea programe dedicate adolescenților, în care aceștia să se simtă văzuți, susținuți și înțeleși.

Prof. Ștefana Dumitriu – Membru al Asociației

Profesor cu peste 20 de ani de experiență în învățământul gimnazial și liceal, Ștefana este o prezență caldă și un om cu suflet mare. În activitățile și taberele pentru adolescenți, ea aduce structură, creativitate și o înțelegere profundă a nevoilor tinerilor. Continuă să ofere sprijin și în afara proiectelor, fiind pentru mulți dintre ei un reper de încredere.

Împreună

Suntem o echipă determinată să aducă lumină acolo unde apare întunericul, speranță acolo unde pare că nu mai este și ghidare acolo unde tinerii au cea mai mare nevoie.
Sprijinim accesul la tratamente și investigații medicale, organizăm tabere și programe de dezvoltare personală pentru adolescenți — toate acestea fiind posibile datorită oamenilor care cred în misiunea noastră.

În primul an de activitate, datorită implicării societăților comerciale care au redirecționat până la 20% din impozitul pe profit prin Declarația 177 și a persoanelor fizice care au completat Declarația 230, am reușit să atragem sume importante care s-au transformat în șanse reale, în vieți salvate, în visuri împlinite.